Într-o lume plină de utopii deșarte, CFR ne lasă, de asemenea, loc doar de visare la o călătorie cel puțin liniștită. Dacă pe biletul cumpărat cu sume imense (un bilet dus -adult- pentru ruta Iași-Timișoara Nord costă 144 de lei) este inscripționat mesajul „Călătorie plăcută!”, acea călătorie care s-ar dori a fi „plăcută” urmează să te uimească prin „comoditatea” de care dispun trenurile românești: aglomerație infernală, lipsa conexiunii wi-fi, prize și toalete nefuncționale.
Fiind student în România, începând cu anul universitar 2023-2024 a fost reintrodusă reducerea de 90% la achiziționarea biletelor. Măcar atât, condiții ba!
Pornind din Cluj-Napoca spre Arad, cu trenul venit tocmai de la Iași, pe lângă întârzierile indiscutabile ale CFR-ului, poți, liniștit, să-ți visezi viitorul profesional, personal și să te vezi ajuns la cea de-a treia vârstă, căci încă n-ai sosit la destinație... Ce să mai vorbim ca în cele aproape șase ore să poți merge la toaletă. Îhc! Dacă treci peste niște valize, trezești vreo 3 somnoroși și calci peste picioarele a doi „gentlemani” care te-au întâmpinat cu „Ce faci, pisi? Pleci de la oraș?” Să zicem că le-ai făcut și pe astea! Apoi de! Suntem români, nu ne lăsăm la așa ceva! Ajungi în fața toaletei și vrei să deschizi ușa. Mai ai un pas de trecut și speri să reușești! Duci o luptă și cu ușa care nu vrea să fie înfrântă, dar intri. Ce să vezi?! Toaleta nu e funcțională și pe deasupra ești întâmpinat de un miros nemaipomenit de țigară. Te întorci la locul tău, dar nu înainte de a relua tot procesul cu săritul peste bagaje, trezitul somnoroșilor și așa mai departe. Bine că ai un drum lung de parcurs și poți citi pentru referatele de la facultate. Măcar de asta să te bucuri! Deschizi gadgeturile. Citești ce citești, dar rămâi fără baterie. Toate ca toate, dar CFR-ul are prize în tren! Vrei să-ți conectezi laptopul, dar când să spui „Doamne, mulțumesc! Rezolv și eu asta până acasă!”, vezi că priza nu funcționează... Deh! N-are nimic! Rogi un pasager să te lase să utilizezi priza de lângă scaunul său, că poate-poate... Buff...un mic scurtcircuit. Am avut și încărcător, ce să zic! Plăcută călătorie! N-ai decât să stai aproape 6 ore (dacă ai binecuvântarea de a nu avea întârziere) fără Internet, fără baterie, fără toalete, „că statul îți dă reducere” și altă posibilitate de transport nu ai. Tu încă îți permiți să fii nerecunoscător?!
Mulțumim, CFR! Mergem spre bine, dar ne mai facem vreodată bine?
SDL
foto arhivă